June 19, 2026

Sfatul medicului


Nu înghiți apa de gură,
scrie pe etichetă.
Nu opri dușul dacă faci pipi-n cadă!

Astfel ne îndrumăm,
indispensabili unul altuia,
reglementând. 

Dar mie îmi plac aburii galbeni. 
Ar fi fost gluma zilei, m-am abținut
pentru că nu prea ne cunoaștem.

Ai înghițit apa de gură,
o picătură acolo,
ai încălcat una din regulile
scrise pe etichetă.

Miroase în schimb frumos, inspir,
pe dinăuntru tremur 
și tare mult mă bucur
că merge și-așa.

No comments:

Post a Comment