Capul (3)

Mă fac vinovat de nenaştere şi pe următoarele luni capilare le voi petrece în exil în Italia. Nu voi mai avea acces la propria limbă, prieteni, cultură. Voi fi singur printre toţi nenăscuţii proveniţi din toate secţiunile capului şi ne va fi imposibil să ne înţelegem, sistemul penitenciar grupându-ne în aşa fel încât să nu ne regăsim consecţionarii, iar dacă-i găsim să nu avem nimic în comun. Însă va fi o perioadă în care măcar voi câştiga bine. Am un prieten care a obţinut în câteva luni tot ce şi-a propus, nefiind lacom desigur, iar acum e atât de fericit încât doar de dor se mai întoarce acasă, în rest trăieşte printre străini. Comunicarea funcţionează la nivel telepatic sau carnal şi toţi comunică pe aceleaşi frecvenţe, experimentând şi explorând aşa cum cei din capul de afară nu o fac. Creştetul capului în care au fost plasaţi nenăscuţii e acelaşi pentru toţi, statul nefăcând vreo clasificare în acest sens.
La ieşirea din aeroport găsesc biroul de predare a cordonului ombilical. Fără bonul primit după predare nu pot circula, aşa că nu ezit să-mi fac rost de biletul valabil pe toate mijloacele de transport. Îmi aleg o staţie mai rapidă în circulaţia sângelui şi aştept prima corabie. În staţie miroase a carne de toate felurile, de la proaspăta carne crudă ce urmează a fi preparată până la cele mai fine gustări cu conţinut de carne în foietaj. Corăbiile ce vin în staţie miros a carne proaspătă amestecată cu mirosul puilor la cuptor. În general, se mănâncă bine peste tot, însă calitatea proteinelor de aici schimbă înţelesul noţiunii de a consuma carne. Hipsterii şi cei săraci cu duhul insistă să fie vegetarieni, crezând în legume ca în Moş Crăciun, de parcă legumele ar mai avea şi altceva în afară de gustul bun. Deci probabil voi renunţa şi la legume, satisfăcându-i pe cei ce m-au trimis în exil, lăsându-mă luat de val şi acceptând pe ascuns beneficiile cărnii nemaipomenit de bine gătite.
L-au prins pe unul fără bilet şi acum se pune problema să-l dea jos din corabie. Se ceartă cu controlorii şi, în înverşunarea de moment, îi apare un ochi pe gât, apoi încă unul alături şi toţi încep să aplaude. Bravo bă, se aude o voce, iar controlorii fac uz de autoritate şi îi reţin cordonul vinovatului, aplicându-i un ochi pe buletin. Noi, ceilalţi călători, suntem rugaţi prin difuzoare să ne dăm jos din corabie şi să o aşteptăm în staţie pe următoarea. Vinovatul îşi continuă drumul alături de controlori.

Capul (2)

Te scuturi de coaste, ăsta-i sacrificiul ce-l prestezi, zilnic, pentru următorii ani. Din ziua în care ai ţinut cu dinţii de ghid şi ţi-ai luat-o cu capul de pereţii capului lui. Toată lumea vrea ghidul, astea-s vremurile acum. L-ai scris, dar nu primeşti nimic pentru că n-ai curăţat coastele de carne. Le-ai predat cu sânge circulând pe ele şi i-ai speriat pe toţi cei care te credeau mort. Moartea e rentabilă şi trebuia să rămâi în domeniu. Fără coaste, îţi vei susţine inimioara pe sticle de bere, mai degrabă în sticle de bere, plutind în formă de corăbii din carne, aşa că ai grijă cum păşeşti să nu-ţi spargi sticlele şi să-ţi intre cioburi cu carne în sânge. Azi te-ai uitat la porci dar, când ai coastele sparte, nu mai eşti imun la porcării.
Australia, Brazilia, cam aşa funcţionează preferinţele călătorilor din cap. Europa nu prea e fun, poate doar Istanbul-ul. România e exotică. Când ajung în secţiunea respectivă, asimilează cunoştinte şi experienţă. Călătorii din cap nu se stabilesc niciodată undeva, ei neavând casă, deci nu se întorc niciodată acasă. Însă un scriitor bun de ghiduri se poate întoarce oricând acasă. Pentru că în cap există tehnologia zborului, disponibilă doar celor deştepţi, în ciuda diverselor probleme cu care se confruntă sistemul.
Ieri s-a prăbuşit un cap şi au murit o grămadă. Sistemul e corupt în toate secţiunile lui, însă ideea de cap în cap funcţionează fantastic. Noi suntem extratereştrii altora, noi suntem cei care există sau nu există. De multe ori nu contăm în propria ogradă şi noroc că se mai naşte câte unul cu capul plin de ochi şi ne scoate din mocirlă. În sensul că-l urmăm şi-l admirăm. Apoi moare spectaculos, fiind dat cu capul de pereţi de către mâna ce i-a fost muză până în ultimul moment. Mulţi dintre noi nu ne dăm seama, dar acesta este ciclul invizibil al vieţii din cap, CIVC-ul, ştiut doar de elite şi dobândit prin naştere.

Levish - Deutsche Radio (2012)

Levish - North Tomis (2012)