Capul (3)

Mă fac vinovat de nenaştere şi pe următoarele luni capilare le voi petrece în exil în Italia. Nu voi mai avea acces la propria limbă, prieteni, cultură. Voi fi singur printre toţi nenăscuţii proveniţi din toate secţiunile capului şi ne va fi imposibil să ne înţelegem, sistemul penitenciar grupându-ne în aşa fel încât să nu ne regăsim consecţionarii, iar dacă-i găsim să nu avem nimic în comun. Însă va fi o perioadă în care măcar voi câştiga bine. Am un prieten care a obţinut în câteva luni tot ce şi-a propus, nefiind lacom desigur, iar acum e atât de fericit încât doar de dor se mai întoarce acasă, în rest trăieşte printre străini. Comunicarea funcţionează la nivel telepatic sau carnal şi toţi comunică pe aceleaşi frecvenţe, experimentând şi explorând aşa cum cei din capul de afară nu o fac. Creştetul capului în care au fost plasaţi nenăscuţii e acelaşi pentru toţi, statul nefăcând vreo clasificare în acest sens.
La ieşirea din aeroport găsesc biroul de predare a cordonului ombilical. Fără bonul primit după predare nu pot circula, aşa că nu ezit să-mi fac rost de biletul valabil pe toate mijloacele de transport. Îmi aleg o staţie mai rapidă în circulaţia sângelui şi aştept prima corabie. În staţie miroase a carne de toate felurile, de la proaspăta carne crudă ce urmează a fi preparată până la cele mai fine gustări cu conţinut de carne în foietaj. Corăbiile ce vin în staţie miros a carne proaspătă amestecată cu mirosul puilor la cuptor. În general, se mănâncă bine peste tot, însă calitatea proteinelor de aici schimbă înţelesul noţiunii de a consuma carne. Hipsterii şi cei săraci cu duhul insistă să fie vegetarieni, crezând în legume ca în Moş Crăciun, de parcă legumele ar mai avea şi altceva în afară de gustul bun. Deci probabil voi renunţa şi la legume, satisfăcându-i pe cei ce m-au trimis în exil, lăsându-mă luat de val şi acceptând pe ascuns beneficiile cărnii nemaipomenit de bine gătite.
L-au prins pe unul fără bilet şi acum se pune problema să-l dea jos din corabie. Se ceartă cu controlorii şi, în înverşunarea de moment, îi apare un ochi pe gât, apoi încă unul alături şi toţi încep să aplaude. Bravo bă, se aude o voce, iar controlorii fac uz de autoritate şi îi reţin cordonul vinovatului, aplicându-i un ochi pe buletin. Noi, ceilalţi călători, suntem rugaţi prin difuzoare să ne dăm jos din corabie şi să o aşteptăm în staţie pe următoarea. Vinovatul îşi continuă drumul alături de controlori.