Iluzia

- Nu-mi mai spune "magistre"..., eşti un tăntălău, hai că e ok, adică uneori nu savurez, nu înţeleg unele texte ce-mi par agresive sau prea personale şi trăiesc cu ideea că aşa cum vorbesc eu cu toată lumea, de exemplu politicos cu prietenii apropiaţi, aşa mă aştept să-mi vorbească şi ei mie. Adică mă arunc în caterinci doar după ce mă asigur că ăla / aia mă cunoaşte îndeajuns de bine sau înţelege fără probleme caterinca şi nu se simte aiurea în urma ei. Apoi, eu ţin Facebook-ul în mare proporţie doar pentru comerţ şi asist la pupincurisme, dar îmi găsesc gig-uri şi alte alea. Fb e o unealtă şi asta e perioada acum. Înainte mă ocupam cu altele şi o ardeam pe Outlook Express şi cu liste. Cu alte cuvinte, evit cât se poate să-mi apară chestii personale, deci îl folosesc doar ca să-mi fac reclamă la muzici şi să mă dau rotund că uite ce muzici emit. Alteori poţi folosi fb când doreşti să atragi atenţia că un anume prieten comun ce locuia în garsoniera mamei tale nu a plătit cu lunile chiria şi a fugit cu cheile! Întâmplarea face că pe fb sunt mulţi ca mine care postează şi ei tot felul de chestii interesante şi iată cum deja pot spune că de pe fb am auzit despre o grămadă de muzică tare. Deşi vreau să menţin impersonal ce-mi apare pe fb, tot ce e acolo e super personal, pentru că ţine de tot ce îmi place şi de tot ce ignor comparativ cu alţi prieteni fb de-ai tăi care postează. Mă expun în draci. Mizeria e atât de puternică încât de multe ori gândeşti despre oameni "ia uite ce prost mai e şi ăsta..." doar pentru că a postat Sabrina - Boys, Boys, Boys şi tu nu-i înţelegi tripul, nu mai vorbesc despre relaţiile cât se poate de reale şi de interumane ce ne nasc sau se destramă din motive de fb. Pe fb eu nu mint niciodată şi, ştii cum e, apare iluzia conform căreia sunt oameni pe fb pe care nu-i cunosc personal şi am impresia că-i cunosc doar dacă le urmăresc postările, ce pot fi funny, ca în blogul ăsta. Aseară, unui amic din anturaj i-am spus şi lui despre ce-mi place şi ce nu-mi place, despre cum mai văd lucrurile uneori, la fel cum şi el îmi spune mie şi, astfel, o ardem pe undă, frumos, politicos şi funny, aşa cum ne ştim; par exemple, i-am spus că dacă mai ridică tonul aiurea încă o dată o să-i fut una şi ţie la fel, dă-mi like pe fb!

The Untaken Picture

-          Take a picture!

-          I am.

-          Don’t miss the clouds!

-          I’m not.

-          Why are you smiling?

-          Because you are funny.

-          You are funny too but did you take the picture?

-          I did.

-          Let me see. Hey, you were looking at my tits!

-          Of course, I can see them without using the microscope.

-          Shut up.

-          I’m sorry.

-          You look like an accordion.

-          Thank you.

-          What’s with this smell?

-          It’s from her.

-          My god…

-          Yup, she killed my nostrils.

-          What do you mean?

-          I mean my eyes are in tears.

-          Oh, true, true! I mean, yeah, you could feel it from far.

-          Let’s not think about it.

-          Funny… Tell me about that cinema.

-          No.

-          Ok…

-          So, it’s around Bersarinplatz and it’s cool, small and cozy, user friendly.

-          Wanna see a film?

-          I don’t know what’s on.

-          A random one.

-          Yeah, but I overreacted when I said that films are cool all the time. Actually, I don’t think I overreac…

-          It’s starting to rain. We can check it out anyway or spend some time inside their café, right?

-          If we want to…

-          You don’t want to?

-          I think I do, but it is so nice here…

-          Yes it is. I wonder how you didn’t notice those frisbee players.

-          I did.

-          …

-          I know I am cool.

-          Yes you are.

-          No, miss, it’s you who are.

-          Who what?

-          Who is? Hah, how do I say it?

-          It’s “who you”, it’s “you who”…

-          You mean you?

-          Yes.

-          So it’s you who are… As in “it’s you who are interested in me”, not vice versa.

-          Say what?

-          What?!

-          I think it is you who is, not who are, because “it” should be the same like “who”, so it’s “it is” and “who is”.

-          Where?

-          I’m talking about…

-          Yes, I know, you are right. And you are beautiful.

-          You must be the same. I’m hanging out with you, aren’t I?

-          You have standards.

-          I surely do.

-          Tell me about your city.

-          It’s nice.

-          I love the way you pronounce it.

-          I love you.

-          …

-          Arghh, now I will punish you!

-          Ouch, aww, awww, ouch, stop it… damn it I have a cut there.

-          Say it!

-          I love you! But I wanted to say it nicely, not like this… Do you want a beer?

-          Nah…

-          There’s some water.

-          I know.

-          Where is it?

-          Here.

-          It’s good.

-          Next topic: the weather?

-          Of course, it’s funky here, totally unpredictable.

-          Funky for you, maybe…

-          True…

-          But we can talk about it, if it comforts you.

-          No, thank you.

-          We can try some frisbee.

-          You hate frisbee, it’s boring for you.

-          Yeah, but I don’t really hate it.

-          Ok let’s rock and roll, mujer!

-          Si, si… How do you say again in…?

-          “Da”, “da”. And “nu” stands for “no”.

-          So how do I hold it?

-          It’s easy; basically you have to throw it all the time. All body and arm are relaxed, except for the fingers…

-          Like this?

-          Mnnnyeah… And you must add some spin and…

-          Take it easy I won’t kill anyone.

-          I thought you would throw it. So it’s like…

-          Oops, that was close!

-          Entschuldigung… I go get it.

-          Sorreee!

-          No, it’s ok, I mean…

-          I told you it’s boring.

-          Yeah, but we didn’t even…

-          I know, but I tried. Thank you for kissing me.

-          I am kissing you, because I know you tried. Imagine what I’d do to you if you tried harder.

-          You’d do what?!

-          You know…

-          Ok, so we play again or…

-          I’m not insisting.

-          Please do insist. You must know, not all things are easy in life.

-          You are so deep! From where all this wisdom?

-          DNA, baby!

-          I must meet your relatives so that I know who I’m worshiping.

-          You can worship me.

-          Thank you.

-          You’re welcome.

-          Let’s sit here, it will rain.

-          Leeet’s siiiit heeerreeee, it wiiilll raaaiiiinnn…

-          Hah, it sounded like Sweet Child of Mine from Guns n Roses.

-          I like that song!

-          Oh well…

-          She got a smile and a… na-na-na… Reminds of childhood na-na-na…

-          You don’t even know it.

-          I know it.

-          And the guitar goes like Tee-nee-nee nee-nee—nee-nee-nee, tee-nee-nee… Ok I don’t want to do this.

-          Oh, oh, oh, oh sweet child of miiiine…

-          Oh, oh, oh oh-o sweet child of miiine…

-          Let’s mooove from hee-eere let’s go-oh hooome…

-          Be-caaaauuse it’s raaaiiiaiiaaiining…

-          Haha, do it again!

-          Raaaiiiaaaiiiaaiiaiianing!

-          That was scary!

-          Yeah! It still is! I heard a cover of this song won the Eurovision.

-          You are bad.

-          I am a bad boy yardee. You know…

-          Snatch, but I don’t remember.

-          The guy who was like “I create bodies, I don’t erase them”. Which street is this one?

-          A new one.

-          Interesting…

-          You’ve never been here?

-          No and apparently I’ve never been to a beautiful part of Volkspark Friedrichshain until two days ago.

-          Yeah I know…

-          I’ve said this before?

-          Yes you did.

-          You know, there comes a time when, at some point in your life…

-          You start to forget!

-          No… You get wiser and a lot of important thoughts fill the brain and…

-          And you stop remembering things!

-          Exactly!

-          Well, it’s a good thing we can take pictures.

-          Fuck, I forgot the camera, let’s run!

-          Don’t worry, it’s still there.

-          I can’t sleep on that.

-          Ok, I’m running.

-          Hey listen, I’ll run, ok? I see you there.

-          Ok.

-          So?

-          So, it’s gone.

-          Damn…

-          Yeah… I mean, look at the sky, that would’ve been a great photo, with us and…

-          True, come here… You know, we have it all printed inside our heads.

Minds

The day has been long

and when it got dark

a senseless mind

made a stupid remark.

Couch surfing glances

entered through orbits

healing a brain

already altered.

Two minds encounter

and grandmother flashbacks

they have in common.

Is it the gin which causes

a heart centered grin?

It’s raining, it’s cold,

but nobody cares

since both minds unfold.

Each morning is joy,

inhaling each other

and sweating the sweet

off hands and eyes,

off brain tattooed lips…

It ends with a smile,

so it’s normal to miss.

Capul (7)

Şi acum ce facem, mami? Dar mama nu mişcă, pentru că a căzut şi au trecut alţii peste noi, în fugă. Undeva în larg se bat albii cu roşii, s-a anunţat furtună şi toate corăbiile au fost oprite la mal. Alarma este asurzitoare şi vine de sus. Îmi e dor de tata, care ar fi ştiut ce să facă dacă era aici. Încerc să-mi aduc aminte ce am învăţat, în secret, acasă, intră în mama, aşa, întinde mâna până când simţi forma rotundă, ca de măr, apoi trage cu grijă, încă puţin, înfăşoară-l în ceva moale, nu uita de cordon, apoi fugi. Ignor furtuna şi mă arunc în sângele agitat, unde e interzis scăldatul. Un membru al albilor mă trage de un picior, scap, apoi dau de un roşu care mă imploră să nu-l las să se înece. Îi zic să lupte, ajungem la şalupă, pornesc motorul şi urmez cursul fluviului, în jos.
Acum e linişte şi nu mai e furtună. Au câştigat albii. Pereţii dor atât de tare încât au crăpat şi se vor prăbuşi. Trebuie să fim evacuaţi cât mai repede, căci oasele nu mai au carne şi s-au spart, cioburile albe infectându-ne pe majoritatea. Întăririle primite de roşii nu au supravieţuit. Sus, unde e tata, aud că ar fi murit toţi. Trebuie să prind o limbă.
Femeile şi copiii, întâi femeile şi copiii! Eşti singură, fetiţo? Am noroc, pentru că nu prea ştiu limba şi tot ce înţeleg este că trebuie să mă aşez cuminte jos. Îmi strâng pruncul soră în braţe şi îmi spun că e tot ce mi-a mai rămas. Cineva îmi transmite să mă las pe spate şi să închid ochii. Îi simt bătăile inimii, la piept, sau nu, e doar pruncul. Suntem toţi şi înţeleg totul acum, uite-o pe mama, uite-l şi pe tata. Nu-i pot atinge, dar îi simt calzi şi vii la fel ca limba pe care m-am întins. Ia-o în sus, îmi face cu ochiul tata. Ce e sus? Ai încredere.
O halbă, vă rog. Medie, adică fără multă sare. Un bar alb, unde se beau lacrimi la halbă. Sigur, înainte se consuma lapte, uite pereţii, uite fotografiile. Acum a mai rămas doar lumina nemaipomenit de puternică, frumoasă şi albă. Este ultimul loc frumos din cap, este locul de unde se vede viitorul exterior. Viitorul nu apare în poze, însă trecutul şi frânturi din prezent sunt deja expuse pe pereţi. Ultimii veniţi aruncă un ochi spre expoziţie şi încă unul barmanului, pentru o halbă. Când începe plânsul putem ieşi, se aude că mâini frumoase şi albe pe care să ne prelingem ne aşteaptă.